As fi vrut sa am coaste pe care sa le impart cu tine in imbratisari lungi, din acelea de sticla pe care nu le dai oamenilor fiindca, ce-i drept, oamenii nu merita. Dar imbratisarile noastre s-au dus si s-au stins si a ramas intre ele, pierdut in eter, fum de tigara, suflat de amandoi. Fum de tigara pierdut de plamani, uitat de pachete de tigari cu scris negru..
Daca nici scrum n-a ramas, nici povesti, nici amintiri.. Da-mi o dovada ca ne-am intamplat. Da-mi o dovada ca au fost imbratisari, cand, lipindu-ne unul de altul, piele pe piele, am simtit ca pulsam, vibram.
Astazi cred ca nu cred ca existi. Ca ai existat vreodata... In capul meu, o suta de ani, am rulat pe retina niste amintiri imaginate, false, jucate un pic cam prost.
Si cred ca incepusem la tramvaiul care pleca din statie, cu mine in el, si pe scaunul ala eram atat de fericita, incat mi se parea ca toate lucrurile au sens.
2 comments:
Mi-a ajuns fix la inima.
multumesc, a fost scris din inima
Post a Comment